„O scrisoare pierdută...” de Ion Luca Caragiale
- Specie: comedie
- Curent: realism, clasicism
- Încadrare istorică: perioada marilor clasici
- Anul apariției: 1884
- Tema: viața burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Această pagină cuprinde:
- Eseul general al comediei
- Caracterizarea unui personaj din comedie
- Relația dintre două personaje din comedie
.png)
Literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea se detașează prin promovarea unei literaturi autentice care să înlocuiască ”formele fără fond” , context în care se remarcă scrierile celor patru mari clasici: M. Eminescu, I. Creangă, I. Slavici și I. L. Caragiale. Cel din urmă, dramaturg și prozator excepțional, este considerat cel mai de seamă reprezentant al dramaturgiei noastre, fiind numit “un Molière al romanilor”. Opera sa se contureză în două universuri artistice distincte, unul comic și satiric, în manieră realistă, identificat în schițe și cele patru comedii ("O noapte furtunoasă", "Conul Leonida față cu reacțiunea", "O scrisoare pierdută", "D-ale carnavalului"), dar și unul grav, cu accente tragice, reliefat în nuvele și în drama ”Năpasta”.
Ion Luca Caragiale, se evidențiază în literatura autohtonă drept un spirit critic faţă de societatea vremurilor, Pompiliu Constantinescu observând în lucrările sale "cea mai lucidă inteligenţă satirică românească". Opera “O scrisoare pierdută” a fost reprezentată pe scenă în anul 1884 şi este o comedie, specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu final fericit. Aparţinând realismului clasic, se regăsesc în cadrul său trăsături precum satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observaţie acut, veridicitatea redată de tehnica detaliului semnificativ, echilibrul compoziţional şi tipologiile prezente. Criticul literar Edgar Papu afirma faptul că "O scrisoare pierdută" este o comedie ce "atinge amploarea unei epopei eroi-comice".
Caracterul realist al operei rezidă în principala sursă de inspiraţie, respectiv evenimentele de pe scena politică a anului 1883, marcat de problema revizuirii Constituţiei ce a divizat partidul liberal în două grupări: cea moderată, condusă de I. C. Brătianu, şi cea radicală, condusă de C. A. Rosetti.
Tema ilustrează degradarea vieţii politice, sociale şi private, concretizată prin surprinderea unui episod din campania electorală pentru desemnarea unui candidat pentru viitoarele alegeri parlamentare. Viziunea autorului este una realistă, Caragiale încercând să redea cu acurateţe detalii ale societăţii în care a trăit, utilizând comedia pentru a masca tragedii existente în realitatea imediată, dat fiind faptul că "fondul comediilor lui Caragiale este rece şi cinic"(Mihail Dragomirescu), scrierea sa având funcţie moral-terapeutică.
La nivel morfologic, titlul este constituit dintr-un substantiv articulat nehotărât, marcând generalitatea evenimentului şi faptul că acesta se poate repeta în orice context (aspect accentuat şi de pierderile repetate ale aceleiaşi scrisori), şi un adjectiv care înglobează intriga textului literar. Acesta pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă, numind instrumentul şantajului politic ("o scrisoare pierdută"), documentele intime folosite în acest scop reprezentând un morav des întâlnit în epocă.
Indicaţiile scenice sau didascaliile, singurele intervenţii în text ale autorului, elemente de metatext, sunt o modalitate de explicare suplimentară din partea acestuia, care ajută la interpretarea scenică şi la regia spectacolului teatral. În opera de faţă, acestea punctează gesturile, atitudinea şi trăirile personajelor "(gustă din paharul cu apă)" "(impunător)", "(naiv)", "(aparte)", reprezentând de asemenea o metodă de caracterizare directă a personajelor, de către autor, dar şi descriu ambientul- "anticameră bine mobilată".
În ceea ce priveşte contextul spaţio-temporal, acţiunea comediei se desfăşoară "în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre". Reperul spaţial vag, fără a numi cu exactitate elemente toponimice, are efect de generalizare, indicând faptul că evenimentele se pot produce oriunde în ţară. Timpul precizat este sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, condiţionat de scopul operei dramatice de a fi pusă în scenă. Relaţiile temporale sunt în cea mai mare parte cronologice, cu excepţia unor situaţii în care perspectiva temporală este discontinuă, remarcându-se alternanţa temporala a întâmplarilor, prin flashback.
Se remarcă un singur tip de conflict în operă, respectiv cel exterior, cel principal constând în înfruntarea pentru putere politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu, Zaharia Trahanache şi soţia sa, Zoe) şi gruparea independentă consituită în jurul lui Nae Caţavencu, avocat şi proprietar al ziarului "Răcnetul Carpaților". Conflictul are la bază contrastul dintre aparenţa personajelor, ceea ce îşi doresc să pară, şi esenţa lor, ceea ce sunt de fapt. Conflictul secundar este redat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, ce se teme de trădarea prefectului. Există totodată conflicte minore între personaje, analizabile în diferite scene, precum cel dintre Caţavencu şi Tipătescu, în confruntarea din salonul prefectului, în care Caţavencu refuză toate funcţiile propuse de Tipătescu în locul celei de deputat. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin înlănţuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, şi prin tehnica "bulgărelui de zăpadă" ce constă în amplificarea treptată a conflictului.
Ca structură, comedia este împărțită în patru acte şi 44 de scene. Înaintea operei se află o listă cu personajele, cărora autorul le atribuie anumite însuşiri. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Coerenţa textului dramatic este asigurată de relaţiile de simetrie şi opoziţie. Simetria este conferită de existenţa celor două scrisori de amor, folosite drept şantaj politic, subliniind astfel imoralitatea omniprezentă. De asemenea, aceasta se remarcă şi prin opoziţia dintr incipit şi final. Dacă acţiunea începe prin lupta celor două partide politice, ea se încheie cu împăcarea tuturor.
Acţiunea operei dramatice este structurată pe momentele subiectului, întâmplările prezentate derulându-se concentric în jurul pretextului. Astfel, în primul act, expoziţiunea îi înfăţişează în salonul prefectului Ştefan Tipătescu, pe acesta şi pe poliţistul oraşului, Ghiţă Pristanda, discutând articolul semnat de Nae Caţavencu în ziarul "Răcnetul Carpaţilor", iar ulterior despre spionarea adversarilor politici din seara precedentă, precum şi despre numărarea steagurilor puse de poliţist. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii unei scrisori de amor de către adversarul lor politic declanşează conflictul dramatic principal, reprezentând totodată intriga, pierderea scrisorii de amor producându-se înaintea începerii comediei.
Actul al doilea cuprinde desfăşurarea acţiunii ce începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea alegerilor. Se declanşează conflictul secundar, teama grupului Farfuridi-Brânzovenescu de trădarea prefectului. Este evidenţiată o discrepanţă între atitudinile abordate de cei doi actanţi în povestea scrisorii de amor, Tipatescu cerându-i lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei, în vreme ce Zoe se foloseşte de capacităţile sale de convingere specifice principiului feminin pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie, în schimbul returnării scrisorii. Prefectul nu acceptă acest compromis politic, Zoe fiind singura care îi promite sprijinul lui Caţavencu. Totuşi, de la centru este primită o depeşă care solicită alegerea unui alt candidat pentru colegiul al II-lea.
În actul III, în sala mare a primărie Farfuridi şi Caţavencu îşi susţin discursurile în cadrul întrunirii electorale. Între timp, Trahanache găsește o poliţă falsificată de Caţavencu, pe care intenţionează s-o folosească pentru contraşantaj. Punctul culminant este atins în momentul în care Trahanache anunţă numele candidatului susţinut de comitet, şi anume Agamiţă Dandanache. În sală are loc o încăierare între politicieni, în care Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, găsită a pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului iniţial deoarece scrisoarea ajunge la Zoe, iar Nae se supune condiţiilor sale. Apare în scenă candidatul susţinut, Agamiţă Dandanache, care îşi relatează istoria, foarte asemănătoare cu cea petrecută în acest context, el găsind la rându-i o scrisoare compromiţătoare pe care o folosise pentru şantaj.
Ca stil şi limbaj, Tudor Vianu susţinea că "Limba şi stilul personajelor lui Caragiale alcătuiesc un monument al dezvoltării realismului în literatura noastră". În acest sens, se remarcă varietatea de tipuri de comic prezente în operă. Comicul este o categorie estetică ce stârneşte râsul, având ca sursă contrastul dintre aparenţă şi esenţă, sancţionând defecte umane şi prezentând o gamă largă de reacţii morale.
Comicul de intenţie este fundamentat pe ideea de contrast între aparenţă şi esenţă, identificabil în acţiunile întreprinse de personajele lui Caragiale ce doresc să pară ceea ce nu sunt de fapt, subliniind astfel umorul.
Comicul de moravuri vizează modul de viaţă al unei epoci, surprinzând pe de o parte imoralitatea triunghiului conjugal, iar pe de altă parte coruperea sferei politice, evidenţiată prin şantaj şi falsificare a listelor electorale.
Comicul de situaţie (”qui-pro-quo”) susţine tensiunea dramatică prin întămplări neprevăzute, construite după scheme comice clasice, precum prezenţa triunghiului conjugal, cuplul Farfuridi-Brânzovenescu, involuţia lui Caţavencu, pierderea repetată a scrisorii, coincidenţele, confuzia(lui Dandanache, de exemplu), alegerea lui Dandanache în calitate de deputat.
Comicul de caracter cuprinde tipologiile clasice, reliefând defecte general-umane pe care Caragiale le sancţionează prin umor, fapt evident încă din vorbele sale -"unul e sucit într-un fel, altul în alt fel, fiecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi să faci haz de ei". Pompiliu Constantinescu a încadrat personajele într-o tipologie comică: Trahanache- încornoratul, Zoe- cocheta şi adulterina, Tipătescu- Don Juanul, Caţavencu- demagogul, slujitorul- Pristanda, cetăţeanul- Cetăţeanul turmentat.
Comicul de nume evidenţiază trăsătura dominantă de caracter, originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor. De exemplu, numele Zaharia trimite la "zaharisit", îmbătrânit, marcând astfel vârsta înaintată a personajului, în vreme ce Trahanache provine de la cuvântul "trahana", ce denumeşte o cocă moale, de unde derivă caracterul uşor manipulabil al acestuia. Numele personajelor Farfuridi şi Brânzovenescu indică termeni din arta culinară, subliniindu-le obtuzitatea şi lipsa de caracter.
Comicul de limbaj evidenţiază incultura personajelor şi lipsa de logică, reieşind din etimologii populare sau confuzii paronimice-"bampir", "famelie mare şi renumeraţie mică",din lipsa de proprietate a termenilor, cuvântul capitalist fiind folosit pentru locuitorii capitalei, din ticurile verbale "Ai puţintică răbdare","Curat murdar", truisme "Eu cu cine votez?", sau nonsensuri "Industria noastră e amirabilă, sublimă putem spune, dar lipseşte cu desăvârşire".
Viziunea lui Ion Luca Caragiale este specific realistă, acesta dorind să redea cu acurateţe detalii ale societăţii celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, folosindu-se de umor cu scopul de a ascunde realităţi dure veşnic valabile sub stratul comic, invitând cititorul să descifreze aceste elemente.
În concluzie, opera “O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri, de factură realistă şi clasică, în cadrul căreia abundă tipurile de comic, autorul satirizând cu ajutorul acestui instrument societatea cu tarele ei, prin prisma vieţii familiale şi a celei politice, punând în evidenţă defecte ale unor personaje conturate prin numeroase modalităţi originale.
.png)
Stefan Tipatescu este un personaj principal, individual, masculin apartinand comediei “O scrisoare pierduta”, al carei autor este Ion Luca Caragiale. La inceput, autorul prezinta lista personajelor, punandu-le in ordinea importantei in actiune si mentionand la fiecare, functia pe care o detine (identitatea).
Tipatescu apare primul pe lista, de unde rezulta ca are rolul cel mai important in comedie. El este prefect al judetului. Din text, aflam ca el este prietenul lui Zaharia Trahanache si in acelasi timp amantul lui Zoe, sotia acestuia. (Despre aceste trei personaje se spune ca alcatuiesc un triunghi conjugal imoral).
Este personaj tipic pentru cei cu functie administrativa: conduce judetul ca pe propria lui mosie. Functia de prefect ii da putere, bani si confort.
Personajul Tipatescu este caracterizat direct de catre Pristanda: “Mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica” (trai, neneaco, pe banii babachii) dar si de Trahanache: “Bun baiat, dar iute”, deci nepotrivit pentru functia cea mai importanta din judet.
Mai presus de toate, acesta nu are cultura si nici exprimarea potrivite functiei: “Caraghioz”; “paispe”; “cinspe”; “bampir”. ii dispretuieste pe cei din jur, considerandu-se superior, devine orgolios, folosind repetat despre altii, cuvantul “mizerabil” cu toate sinonimele sale.
Este impulsiv, atat in vorbe: “misel, murdar, infam”, cat si in fapte: il zgaltaie si il ameninta pe cetateanul turmentat, ca de altfel si pe Catavencu.
Tipatescu are si el o slabiciune, pe Zoe Trahanache, dar se pare ca sentimentul nu este reciproc, Zoe avand aceasta relatie cu el doar pentru ca era obsedata de putere.
Este fatarnic, deoarece isi cunoaste interesele: accepta toate greselile lui Pristanda pentru a si-l face devotat. Are inteligenta cat sa priceapa cum stau lucrurile in jurul lui: “Daca nu curge, pica” il ironizeaza pe Pristanda, aluzie la faptul ca acesta mai ciupeste cate ceva pentru a-si spori venitul.
El nu are demnitate, devenind ridicol in numeroase situatii: isi inseala prietenul, care il ajutase sa obtina aceasta functie, nu se avanta in jocul politic, dar se multumeste cu functia pe care o are si cu situatia fata de sotii Trahanache, deoarece prefera confortul.
Stefan Trahanache are o fire slaba, care se doreste puternica, dovada accesele lui de furie si faptul ca este manevrat de o femeie “careia nu poate sa ii reziste.”
El este prefect cu numele, caci in realitate, judetul este condus de Zoe. Chiar cei din partidul lui (Farfuridi si Branzovenescu) observa ca el joaca permanent teatru, ca se preface, dar nu reuseste sa ii convinga pe cei din jur: “Ce rosu s-a facut, e galben!”Are dese situatii in care-si pierde firea, caci se simte neajutorat. Altfel spus el este mintea, iar Pristanda este bratul lui, cel care ii executa orbeste ordinele. Face abuz de putere (functie): cenzureaza corespondenta, telegraful functioneaza dupa cum vrea el, ii aresteaza pe cetateni fara un motiv intemeiat (Catavencu).
Se indragosteste sincer de Zoe si de teama sa nu se dezvaluie identitatea celui care a scris compromitatoarea scrisoare de dragoste, ii propune acesteia sa fuga in lume, impreuna. Nici faptul ca aceasta ii arunca o replica plina de luciditate (“Esti nebun? Dar pozitia ta?”) nu il trezeste la realitate: el joaca dupa cum ii canta Zoe, eliberandu-l pe Catavencu si hotarand sa ii sustina candidatura, chiar daca reprezentantii partidului, Farfuridi si Branzovenescu, il banuiesc de tradare.
În concluzie, putem spune ca si el este un personaj reprezentativ ca si celelalte, care intelege defectele societatii, dar pe care nu incearca sa le combata multumindu-se cu constatarea: “Ce lume… ce lume!” din finalul piesei.
.png)
Comedia isi are originile in Antichitate in cantecele si farsele populare, in dialogurile si scenele din viata zilnica, improvizate in cinstea lui Dyonisos, fapt ce il determina pe Adrian Marino sa afirme: "descendenta exuberanta, licentioasa, spectaculoasa, histrionica, dramatica, in sens larg deschisa bufoneriilor, distractiilor joase si de circ" a acesteia. Opera literara "O scrisoare pierduta" (1884) de I.L.Caragiale este o comedie de moravuri, avand ca tema satirizarea aspectelor societatii contemporane autorului: aspecte din viata politica (lupta pentru putere in contextul alegerilor pentru camera) si de familie (relatia dintre Tipatescu si Zoe) a unor politicieni corupti.
Textul dramatic este structurat in patru acte cu cate noua, paisprezece, sapte si iar paisprezece scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. Ca specie a genului dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada fiind lista cu Persoanele de la inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii directe ale autorului in piesa. De asemenea, creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce priveste amploarea timpului si spatiului de defasurare a actiunii: "in capitala unui judet de munte, in zilele noastre", adica la sfarsitul secolului al XIX - lea, in perioada campaniei electorale, in interval de trei zile, fapt ce-l determina pe F.Maiorescu sa transforme " scena orasului de provincie intr-o metafora a lumii largi".
Titlul pune in evidenta conflictul comic dintre aparenta si esenta. Pornind de la principiul "ridendo castigat mores", autorul amendeaza prin ras trasaturile care-i fac pe oameni ridicoli, punandu-i in situatii absurde sau grotesti, el considerand ca "nimic nu-i arde mai tare pe ticalosi decat rasul". Neintelegerea diferentei intre realitate si fictiune determina reactii dure: I.L.Caragiale va fi acuzat pentru comediile sale de imoralitate, in presa afirmandu-se ca ele contin aspecte "culese din locurile unde se arunca gunoaiele in Bucuresti". I se va intenta un proces de imoralitate in care va fi aparat de Titu Maiorescu si, in cele din urma, va fi achitat. Titu Maiorescu va elabora si va publica ulterior studiul "Comediile domnului Cragiale", in care va aborda problema moralitatii in arta si a raportului arta-fictiune.
Pretinsa lupta pentru putere politica se realizeaza de fapt prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic o scrisoare pierduta aceasta fiind si pretextul dramatic al comediei. Scrisoarea de amor , trimisa de Tipatescu Zoei, este pierduta de aceasta, gasita de Cetateanul turmentat, care o "pierde" pentru ca i-o fura Catavencu, iar acesta o pierde la randul lui si o gaseste din nou Cetateanul turmentat, care o inapoiaza "andrisantei", inchizand astfel cercul. Cealalta "scrisorica de amor" este a unei doamne din inalta societate bucuresteana catre o "persoana insemnatada' becher" si gasita de Dandanache in buzunarul paltonului acestuia, care-i fusese musafir. De data aceasta scrisoarea este pierduta definitiv de becherul bucurestean, care nu o mai primeste inapoi pantru ca "mai trebuie s-altadata". Astfel scrisoarea de amor este totodata si o arma politica, deoarece, tocmai pentru ca este pierduta de persoane influente in viata politica si gasita de oameni politici dornici de a parveni, devine obiectul de santaj cel mai eficient si singura cale pentru a-si asigura victoria in alegeri.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru putere politica a doua tabere: reprezentantii partidului aflat la putere - prefectul Stefan Tipatescu, presedintele gruparii locale a partidului Zaharia Trahanache si sotia acestuia, Zoe Trahanache-, si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu, avocat ambitios si proprietar al ziarului "Racnetul Carpatilor". Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi - Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului.
Intriga piesei, adica elementul care declanseaza defasurarea actiunii si efectul de ansamblu al textului, porneste de la o intamplare banala: pierderea unei scrisori intime, compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere si gasirea ei de catre adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj. Acest fapt ridicol starneste o agitatie nejustificata si se rezolva printr-o impacare generala si neasteptata.
Dramaturgul depaseste cadrul comediei clasice si individualizeza personajele, prin combinarea elementelor de statut social si psihologic, dar si prin modalitati si procedee de caracterizare directa facuta de autor, de alte personaje, prin autocaracterizare si prin didascalii, sau prin caracterizare indirecta reliefata prin comportament, limbaj, nume, relatii cu alte personaje sau statut social, I.L.Caragiale nefiind egalat "nici pana astazi". "Facand concurenta starii civile" personajele reprezinta anumite tipuri umane, cel care va inventaria tipologiile caragialesti fiind Pompiliu Constantinescu .Astfel, Zoe infatiseaza tipul cochetei adulterine , dar si al femeii voluntare, Tipatescu este primul amorez, Zaharia Trahanache este tipul incornoratului, Catavencu este politicianul demagog, la fel ca si Farfuridi si Dandanache, Pristanda este tipologia servitorului, iar Branzovenescu este personajul "raissoneur" al operei.
Adevaratul cuplu al comediei "O scisoare pierduta" de I.L.Caragiale este cel format din Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache.
Tipatescu este prefectul judetului, stalp al puterii conservatoare, dar in acelasi timp, el intruchipeaza in comedie tipul donjuanului, al primului amorez. Prieten al lui Zaharia Trahanache, Tipatescu o iubeste pe sotia acestuia, Zoe, femeia cocheta, adulterina, inca din momentul in care ea se casatoreste cu neica Zaharia, asa cum barbatul "incornorat" observa cu naivitate : "pentru mine sa vie cineva sa banuiasca pe Joitica, ori pe amicul Fanica, totuna e E un om cu care nu traiesc de ieri, de alataieri, traiesc de opt ani, o jumatate de an dupa ce m-am insurat a doua oara. De opt ani traim impreuna ca fratii, si niciun minut n-am gasit la omul acesta macar atatica rau.'
In comparatie cu celelalte personaje ale operei, Tipatescu este cel mai putin marcat comic, fiind spre deosebire de ceilalti un om instruit, educat, dar impulsiv, dupa cum il caracterizeaza in mod direct si Trahanache: "E iute! N-are cumpat. Altminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect". In fond, Tipatescu traieste o drama. De dragul unei femei casatorite, pe care este nevoit sa o imparta cu altcineva, sacrifica o cariera promitatoare la Bucuresti, asa cum remarca acelasi Trahanache: "Credeti d-voastra ca ar fi ramas el prefect aici si nu s-ar fi dus la Bucuresti, daca nu staruiam eu si cu Joitica si la drept vorbind, Joitica a staruit mai mult" .
Zoe, in schimb, in ciuda vaicarelilor, a lesinurilor, dar si a faptului ca e considerata o dama "simtitoare toti protejand-o in ciuda acestei aparente sensibilitati, este in realitate "femeia voluntara" stapana pe sine, care stie ce vrea si care ii manipuleaza pe toti in functie de propriile dorinte. Desi face parada de iubirea si de sacrificiile ei pentru Tipatescu: "Omoara-ma pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine",ii reproseaza ea prefectului, incercand sa-l determine sa sustina candidatura lui Catavencu, in fapt ea "n-a jertfit nimic altceva decat o fidelitate conjugala stanjenitoare, singurul sacrificiu notabil venind, cum am mai spus din partea lui Tipatescu." - Stefan Cazimir, "Universul comic" - .
Dincolo de aparente, in cuplul pe care Zoe il formeaza cu Tipatescu, femeia este polul rational, puternic si care detine controlul asupre relatiei. Fiind un "om caruia ii place sa joace pe fata dupa cum el insusi marturiseste, Tipatescu refuza initial compromisul politic si ii propune Zoei o solutie disperata, aratandu-se gata sa renunte la tot de dragul ei: "Sa fugim impreuna". Ea intervine insa energic si refuza "nebunia", nevrand sa renunte cu niciun pret la pozitia de prima doamna a orasului de provincie. De aceea ii raspunde ferm prefectului: "Esti nebun? Dar Zaharia? Dar pozitia ta? Dar scandalul si mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?" . Izbucnirea scandalului o ingrozeste mai tare decat pierderea barbatului iubit: "Cum or sa-si smulga toti gazeta, cum or sa ma sfasie, cum or sa raza!O saptamama, o luna, un an de zile n-o sa se mai vorbeasca decat de aventura astaIn oraselul acesta, unde barbatii si femeile si copii nu au alta petrecere decat barfirea, fie chiar si fara motivdar inca avand motivsi ce motiv, Fanica!Ce vuiet!ce scandal! ce cronica infernala!". Replica ei la intrebarea lui Tipatescu starneste rasul cu toate ca ascunde o ironie amara: "Zoe! Zoe! Ma iubesti? / Te iubesc, dar scapa-ma!
In confruntarea dintre cei doi in ceea ce priveste sustinerea candidaturii lui Catavencu, prefectul este cel care cedeaza pana la urma de dragul Zoei: "In sfarsit, daca vrei tu fie!Intample-se orice s-ar intampla Domnule Catavencu, esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia prin urmare si al meu!Poimaine esti deputat!".
Crispata, incordata, pe parcursul intregii comedii, Zoe devine la sfarsitul piesei, cand orice motiv de ingrijorare dispare, generoasa, fermecatoare, spunandu-i lui Catavencu: "Eu sunt o femeie bunaam sa ti-o dovedesc. Acum sunt fericita putin imi pasa daca ai vrut sa-mi faci rau si n-ai putut."
Finalul comediei aduce impacarea tuturor. Odata ce intra in posesia scrisorii, Zoe devine triumfatoare, se comporta ca o adevarata doamna, face promisiuni linistitoare pentru ceilalti, in mod special pentru Catavencu: "Du-te si ia loc in capul mesei; fii zelos, asta nu-i cea din urma Camera ", in timp ce Tipatescu se retrage ca si mai inainte, in umbra ei.
